Hotar

„Dacă am fi prieteni cu timpul poate acesta s-ar îndura să stea puțin în loc pentru a ne bucura de anumite momente, dar…”

Dragă 2016,

Mă mai cunoști? Acum 365 de zile, ți-am scris. O poveste. Povestea unor frunze rătăcite, frunze ce-și căutau dorul. Nu m-aș fi așteptat să ajungem prieteni buni. Azi îmi pare rău să îți dau drumul. Nu vreau să te las să pleci așa. Lasă-mă să-ți mai spun câteva gânduri și hai să ne uităm la stele în timp ce tu vei începe, ușor-ușor, să te sfarmi, să pleci, să dispari.

Îți mulțumesc. Ai fost anul în care m-am îndrăgostit iremediabil de…halatul alb. Știi, chiar îți sunt recunoscătoare pentru el. mi-ai îndreptat primii pași spre locul în care oamenii visează la o lume mai bună. Spre locul unde speranța este la loc de cinste.

Cu tine am cunoscut durerea dar și bucuria, cu tine am plâns, dar nici zâmbetele nu au lipsit. Cu tine….cu tine am învățat. Primii pași de „om mare”, primele clipe de studenție, dar am retrăit și amintirile copilăriei.

Iartă-mă, dragă 2016, pentru momentele în care te-am renegat, pentru minutele în care am uitat promisiunea pe care ți-am făcut-o. Și, printre toate aceste clipe, mă întreb… te-am ascultat vreodată? Am apucat oare, să mă despart de visele mele și să te ascult doar pe tine? Sau am făcut doar ce am vrut?

Vreau să ne despărțim cu zâmbetul pe buze, cu ochi senini și să-l așteptăm împreună pe fratele tău, 2017. Să îi urăm bun-venit și să ne strângem mâna. Să te las cu bine. Și când ne vom revedea, să fie mai bine…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *