Rugă

Bunica-mi spunea despre tine că ești bun. În poveștile ei, nu erai un cavaler călare pe un cal alb, erai un bătrân cu păr sur, argintiu și o desagă plină de povești și amintiri.

Îmi povestea despre toate amintirile voastre. Cum vă jucați cu visele și le puneați la umbra nucului, le scriați pe frunze și zburau cu vântul. Și zâmbetele le-ați ascuns într-un borcan cu fericire.

Când ai plecat, ai lăsat doar o bucățică de hârtie arsă, cu lacrimi pe ea. Și atât. Nu te-ai mai uitat înapoi, nu ai văzut lacrimile din inima ei și nici cum alerga după tine. Ți-ai văzut de drumul neted și atât. Aveai în spate aceeași desagă de povești scrise de voi sub clar de lună, aceleași amintiri pe care le-ați plăsmuit la ceas de seară, cu stelele alături.

Îți mai aduci aminte promisiunea pentru ea? Mi-a spus că dacă voi avea vreodată nevoie de ceva, să te chem în gând, pe numele tău dat de ea, să zâmbesc și vei ajunge. Să am la mine o lumânare pe jumătate stinsă, să te privesc sub clar de lună și să îți dau biletul înapoi.

„Și oricât aș fi încercat, încă nu ai apărut. Îmi asculți rugile? Mi-ai auzit vreodată lacrimile din suflet? Ai vrut să-mi pui un zâmbet pe buzele arse de soare? Ai uitat oare de mine, străine? Nu te-am uitat nici azi. În amintirea mea, ești același bătrân cu păr sur și desaga plină de amintirile noastre. Te rog, bătrâne Vis, lasă-mi o clipă de răgaz. Mai lasă-mă să privesc lumea pentru ultima oară și o să pot închide ochii liniștită. Lasă-mă să-mi văd visul cu ochii și o să plec. O să te caut. Ascultă-mi ultima dorință și du-mă undeva departe, acolo unde e liniște mereu, unde nu ești doar o fantasmă.

                Închide-mi desaga și pune-o deoparte. Cântă-mi un cântec de leagăn și arată-ți fața pentru o ultimă dată. Dă-mi câteva clipe de răgaz și o să merg iar….”

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *