312

E târziu. Privesc stelele și Luna. Cerul e senin. Parcă și-au luat norii liberi. Jos, susurul izvorului parcă-mi cântă să m-adoarme. Cortul pare un mic punct în poiana dezgolită de iarbă. Un vânt mi-aduce parc-aminte de prima ieșire. Primii pași pe munte. Prima poză în vârf. Prima noapte la cort. Prima îmbrățișare sub clar de lună.

Tu dormi alene. Din când în când, zâmbești. Aș vrea să-ți pot citi visele. Să te iau de mână și să-ți arăt locul unde fragii, murele și afinele parcă te-așteaptă să le guști. Să cutreierăm dealuri, văi, munți, cărări, nopți sub clar de lună, răsăritul la cort.

Aș vrea să-ți desenez în suflet harta unei iubiri nedeterminate. Îmi vorbești mereu despre limite, infinit, coduri, căi de comandă, inimi de roboți. Îți povestesc ce-i aia o endoscopie, cum ajunge omul la spital, de ce vreau să ajung povestitor, cum funcționează inima. Mi-arăți ecuații, îmi spui că o să ne transpui dragostea-n integrală, nedeterminată, la infinit, ceva nerezolvabil. Și-atunci aș vrea să îți pot spune că o să-ți scriu în inimă cum să ajungi mereu acolo unde te cheamă ea, cum să le spui copiilor povești.

Râzi și-mi spui că o să le spui povestea noastră. Cum ai ajuns să te îndrăgostești de-un paj. Și-atunci îmi vine-n minte o dorință nebună de-a te duce peste tot. Să vezi un răsărit pe Lună, să dormi în fân, sub clar de lună, să privești lumea din vârful muntelui (oh, de-ai ști tu ce realizare-i asta..), să-ți clătești ochii-n picăturile de apă de la izvor.

Dar mi-ești atât de drag. Și vreau să te văd crescând. Să stau lângă tine când înflorești, să te văd cum le spui povești prichindeilor tăi, să-i privești zburând cu vântul. Aș scrijeli pe scoarță iubirea noastră. Dar o ai în tine.

Deschid ochii și mă trezesc. Am visat la vară și la noi. La munte și la răcoare. La Fântânele și afine. Și-am visat la Soare. La stele și Lună. Mai lasă-mă să te cuprind odată.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *