A mai trecut o zi lângă tine, sublimă și divină… Chiar dacă ale mele cuvinte sunt neputincioase și sărace, sper să mă ajute să-ți spun ce simt. Am să încerc, totuși, să le folosesc pentru tine…

Aș vrea să-ți scriu atât de multe…și totuși, nu ar fi destule. Aș vrea să te iau cu mine departe, să te ascund de restul lumii și s-ascultăm doar vântul. Să fugim departe, dar totuși aproape. Să ne trezim cu Soarele deasupra și să ne culcăm odată cu Luna. Dar totuși…

Suntem atât de ocupați să ne urmăm rutina zilnică, încât zilele trec, pe lângă noi, mai repede decât viteza luminii. Suntem atât de ocupați să arătăm bine în fața celorlalți, încât uităm că cea mai importantă persoană din viața noastră suntem chiar noi.

Și, dacă ar fi să ne alegem ce am face într-o zi liberă, am spune că vrem o zi în care să dormim. Să ne pornim iar bateriile pentru alte momente care vor trece pe lângă noi fără să apucăm să le simțim. Iar mai apoi, ajunși la bătrânețe, să ne plângem de amintirile pe care nu le-am avut niciodată.

f06b080e52d8945821cd4bf56bdf4127.jpg (564×396)

„Ca să mă pot aduna, a trebuit întâi să mă risipesc. Acum știu cine sunt.”         

Te mint. Nu mai sunt același copil cu zâmbete senine. Nici cu povești de viață. Sunt o bucată de om ce-ncearcă să descopere o fărâmă din el. Dar, oare, pot redeveni copil?

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *